Perioada 15 septembrie – 15 octombrie pentru orice vânător este cea mai frumoasă perioadă. Frunzele încep să cadă, iarba se ofileşte iar cerbul „goneşte”. Liniştea pădurii este „perturbată” de către regele acesteia şi anume cerbul comun (Cervus elaphus). Cântecul şi dansul de împerechere al cerbului, sunt imposibil de reprodus de către un alt mamifer din România. Este o perioadă foarte importantă pentru această specie, fiind cunoscută ca perioada de „boncănit” (perioada de înmulţire/împerechere), în care masculul mugeşte, bocăneşte sau boncăluieşte. Aceştia încep un adevărat ritual de ademenire şi cucerire, completat de mirosul specific care însoţeşte masculii. Glasul cerbului în această perioadă, cel al cerbului care îşi adună „haremul”, este cu mult diferit faţă de cel al cerbului solitar, iar viţeii de un an nu înţeleg mai nimic din ce se petrece în rariştile şi poienile din munte. Cerbul boncăne atât la amurg cât şi în dimineţile răcoroase de toamnă, dar uneori şi în timpul zilei, provocând daune serioase prăjinişului de molid, brad şi fag, unde îşi face „vetre de boncănit”, scurmând cu copita. Vremea rece de toamnă, cu brumă abundentă dimineaţa, căderile de zăpadă la munte urmate de timp senin înteţesc boncănitul , pe când vremea caldă îl face mult mai lânced, mai puţin sonor, dar nu îl amână cum greşit se crede. Se aşteaptă ca în ultima săptămână din septembrie să fie apogeul boncănitului, având în vedere că la deal a început mai devreme, iar în această perioadă, în 2-3 zile consecutive, se realizează şi evaluarea efectivă a exemplarelor de cerb comun. Vârsta exemplarelor vii se apreciază în funcţie de aspectul exterior şi trofeu. Este un ritual foarte frumos, pe care specialiştii îl aşteaptă cu nerăbdare, care este greu de descris, cuvintele pălesc în faţa acestei frumuseţi, oferită de natură, de pădure.