Din cele mai vechi timpuri pădurea a fost privită de om cu interes,  ca adăpost pentru a se încălzi, iar mai târziu pentru obținere de venituri.

Vrem să avem păduri cât mai multe și cât mai bune și de aceea starea lor ne preocupă pe toți, dorind să le vedem crescând frumos, în orice caz, nu defrișate.

În afară de pădurile destinate producerii de masă lemnoasă pentru foc sau pentru industrie un procent de circa 54% dintre păduri au preponderent rol de protecție a apelor, a solului, pentru îmbunătățirea factorilor climatici, pentru recreere, conservare a resurselor genetice valoroase de arbori, pentru cercetare, etc.Din aceste păduri nu se recoltează, sau se recoltează cantități mici de masă lemnoasă.

Desigur există păduri incluse în parcurile naționale, în situri constituite pentru a proteja specii de plante și animale în care, de asemenea, tăierile sunt atent monitorizate sau chiar strict interzise.

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă într-o pădure vă propunem să aruncăm o scurtă privire asupra pădurii, pe parcursul existenței acesteia de la înființare și până la tăiere.

Fie că a fost obținută prin plantare, fie că provine din regenerări naturale, încă de la început pădurea are nevoie de intervenția omului care se asigură că va obține lemnul cel mai valoros, atât ca sursă de energie termică cât și ca materie primă în cele mai multe domenii.

Pentru aceasta  în  primii 10 ani de la plantare silvicultorii se asigură, prin executarea lucrărilor de descopleșiri, degajări, că puieții valoroși (ex. fag, brad, stejar, gorun, etc) nu sunt copleșiți sau eliminați de arborii mai puțin valoroși (salcie,mesteacăn, carpen, alun, etc.), care au un ritm de dezvoltare mai bun în primii ani.

La vârsta de 10-20 ani arborii au aspectul unor prăjini cu grosimea de circa 5-10 cm și cresc într-un ritm destul de rapid. Atât de repede încât în lipsa spațiului suficient cresc înalți, dar subțiri, iar atunci când zăpada se așterne în strat gros poate distruge tânăra pădure pe suprafețe destul de mari.

Pentru a nu se întâmpla  acest lucru silvicultorii intervin din timp și crează spațiu suficient în jurul exemplarelor din specii valoroase, care au cea mai bună conformație, astfel încât să se dezvolte viguros. Lucrările acestea se numesc curățiri.

După vârsta de 25 ani lucrările devin și mai specializate, obiectivul fiind de arări în continuare pădurea, între anumite limite, pentru a crea spațiu de creștere, exemplarelor din speciile cele mai valoroase, viguroase, rezistente la vânt și zăpadă,.

Lucrările se numesc rărituri, se execută periodic la 5-8 ani, până spre vârsta de 60-70 de ani.

Urmează o perioadă de 20-30 ani, până la vârsta la care specialiștii stabilesc prin amenajamente silvice, că pădurea poate fi tăiată (aceasta se numește vârsta exploatabilității și se situează, de exemplu pentru molid, brad, fag în jurul vârstei de 110 ani), perioadă în care nu se extrag decât arborii uscați.

Atingând vârsta exploatabilității pădurea (arboretele) se parcurg cu tăieri ce au ca scop să asigure trecerea de la generația bătrână de arbori (după vârsta de circa 100 de ani) la o nouă generație de arbori, care va porni de la sămânța arborilor bătrâni sau, atunci când nu se poate altfel, de la puieți ce se vor planta prin grija silvicultorilor.

 În funcție de tipul de pădure (brad, sau fag sau  stejar, etc) tăierile sunt diferite, prin rărire treptată urmată de instalarea unor puieți din sămânța celor bătrânise poate asigura regenerarea întregii suprafețe, fără a mai fi nevoie deplantare, cu cheltuieli foarte reduse. În cazul pădurilor pure de molid acest mod de a tăia pădurea (prin rărire repetată), nu poate fi practicat deoarece pădurile rărite de molid devin foarte vulnerabile la vânturile puternice.Se poate ajunge ca în decurs de 10-15 minute o întreagă pădure să fie ruptă și pusă la pământ, într-un mod care îngreunează foarte mult modul de exploatare al masei lemnoase și așa degradată urmare a rupturilor produse arborilor.

Din această cauză s-a stabilit (de către specialiști) ca mod de tăiere în cazul molidului, a pinului, să se utilizeze tăierea unică (tăierea rasă), pe o suprafață de până la 3 ha, prin care arborii sunt tăiați într-o singură intervenție, în condiții de lucru mai bune și fără degradarea inutilă a lemnului. Bineînțeles că este obligatorie plantarea fiecărei suprafețe în maximum două sezoane de vegetație(2 ani) de la tăiere.

Aspectul terenului dezgolit poate crea îngrijorare cetățenilor, turiștilor, care se întâmplă să parcurgă zona  în perioada în care se execută tăierea sau după aceea, însă aceasta este o cale corectă din punct de vedere silvicultural și care asigură rentabilitatea intervențiilor pentru proprietarul pădurii.

Mai precizăm și faptul că neexecutarea la timp a tăierilor (amânate din diferite motive, uneori cu bună intenție), duce la o degradare a materialului lemnos rezultat și în final la pierderi economice.

Prin urmare termenul defrișare, utilizat uneori excesiv, nu descrie exact modul încare se intervine în pădure, în acest caz.

(De altfel, Legea 46/2008-Codul silvic descrie termenul de defrişare ca acţiunea de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului).

Facem precizarea că prin controale tematice, inopinate, prin controale mixte cu organele de poliție și jandarmerie în cadrul acțiunii,,Scutul pădurii”, dar și urmare a semnalărilor transmise prin Sistemul 112,Garda Forestieră Brașov are în atenție aceste intervenții, astfel încât să nu se încalce prevederile legale, iar atunci când aceste fapte se produc sunt sancționate cu fermitate.