În data de 13.11.2018 orele 1000, în cadrul evenimentului organizat pentru celebrarea centenarului Marii Uniri și anume ”Pădurea Centenar”, Garda Forestieră Brașov împreună cu Prefectura Sibiu și cu sprijinul personalului silvic din cadrul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Sadului RA districtul Șelimbăr, a plantat 30 de puieți stejar roșu la Monumentul ridicat în memoria ostașilor lui Mihai Viteazul căzuți pe câmpul de luptă din bătălia de la Șelimbăr în anul 1599 și a ostașilor români căzuți pe întinsul țării în războiul 1916-1919.

La această acțiune au participat:

  • Doamna Prefect a județului Sibiu – Munteanu Adela Maria
  • Domnul Subprefect a județului Sibiu – Marin Horațiu Lucian
  • Domnul Primar a comunei Șelimbăr – Marius Grecu
  • Domnul Inspector Șef al Gărzii Forestiere Brașov Cristian Vasilică Ignat
  • Angajați ai Gărzii Forestiere Brașov și ai Regiei Publice Locale OS Valea Sadului RA

Bătălia de la Șelimbăr între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Bathory s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care a deschis drumul spre cetatea Alba Iulia unde s-a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Alegerea cu grijă de către silvicultori a 30 de puieți de stejar roșu (Quercus Rubra) ca viitori arbori decorativi care au fost plantați și care vor oferi în viitor un aspect decorativ deosebit. Aceștia vor străjui monumentul ridicat în cinstea eroilor, iar coroanele lor înnobilate de frunzele roșiatice simbolizează sângele vărsat pentru neamul românesc.

Cu deosebită considerație,

Inspector șef
Cristian-Vasilică IGNAT