În perioada 01.02.2021 – 28.02.2021, odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 497/2020, a O.M. nr. 118/2021 și implicit, a sistemului SUMAL 2.0, s-au suplimentat activitățile Direcției Control prin pregătirea și implicarea masivă a personalului în consilierea agenților economici și a ocoalelor silvice. Aceasta s-a axat pe consilierea pe probleme de folosire a aplicațiilor și interfețelor web ale SUMAL 2.0, prin angrenarea în funcționarea unei linii de Call Center și prin implicarea în propunerea soluțiilor de rezolvare a problemelor de funcționare a SUMAL.
În paralel s-au introdus în SUMAL 2.0 toți agenții economici și structurile silvice care au solicitat înscrierea în sistem. Până în prezent au fost introduse în SUMAL 2.0 un număr de 2474 companii/entități, din care 77 ocoale silvice și 424 transportatori (societăți și persoane fizice). De asemenea, au fost sprijinite ocoalele silvice în introducerea în sistem a 4807 APV-uri (1840 APV-uri noi și a 2967 APV-uri istorice), astfel încât activitatea în domeniul forestier să nu fie blocată. Totodată au fost activate toate depozitele de materiale lemnoase ale entităților existente în SUMAL, care au solicitat această operațiune.
S-a asigurat zilnic, de la ora 7,30 la ora 20,30 (de luni până duminică) prezența unui reprezentant al Gărzii Forestiere Brașov pe linia de Call Center alocată. În cadrul acestei activități s-au consiliat agenți economici și ocoale silvice din toată țara.
Un alt specific îl reprezintă activitatea desfășurată, atât la birou, cât și pe teren, pentru constatarea și deblocarea disfuncționalităților semnalate de utilizatorii SUMAL 2.0. Astfel, s-a asigurat asistența instituției noastre în peste 250 cazuri de erori comise de operatori în utilizarea noului sistem.
S-au colectat, centralizat și înaintat către MMAP situațiile în care au fost constatate erori de funcționare a sistemului SUMAL 2.0, precum și propunerile de îmbunătățire a acestuia.
Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control, atât cu personalul propriu, cât și în colaborare cu instituții partenere, cu care a fost elaborat și semnat un Plan Comun de Acțiune. În aceste acțiuni au participat personal atât din cadrul Inspectoratelor de Polițe Județene și al Inspectoratelor Județene de Jandarmi, cât și delegați ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din raza de activitate a G.F. Brașov.
Rezultatele sintetice ale acestor acțiuni sunt:
– s-au efectuat 17 acțiuni pentru controlul circulației materialelor lemnoase și 7 controale la instalații și depozite de materiale lemnoase, în urma cărora s-au confiscat fizic 226 mc de material lemnos (care se compune din: 211 mc lemn lucru, 2 mc cherestea și 13 mc lemn de foc), iar valoric 38 mc de material lemnos (cherestea), cu o valoare de 27.000 lei;
– s-au aplicat 10 amenzi contravenționale, în cuantum de 21.000 lei;
– s-au desfășurat 4 controale ale parchetelor aflate în exploatare, fiind aplicate amenzi contravenționale în valoare de 3.000 lei;
– s-au verificat 9 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, verificare condiții de atestare, etc.);
– am participat la predarea-primirea de suprafețe neadministrate către structuri silvice autorizate pentru 52 ha;
– s-au efectuat 5 acțiuni de prevenire a braconajului;
– s-a aplicat o amendă contravențională cinegetică în valoare de 1.500 lei.
Garda Forestieră Brașov își va intensifica activitatea de control regim silvic și cinegetic, în perioada următoare, cu ocazia retragerii stratului de zăpadă. Rezultatele care vor fi obținute, sunt analizate și sintetizate prin identificarea posibilelor zone de risc, care vor fi folosite la actualizarea hărților de risc.
Totodată se va continua și colaborarea pe baza Planului Comun de Acțiune cu structurile menționate mai sus, în toate județele din raza de activitate a G.F. Brașov, scopul principal fiind combaterea tuturor faptelor ilicite cu privire la regimul silvic și cinegetic.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |