Suprafețe însemnate din fondul forestier național au fost afectate de manifestările meteo extreme și nefavorabile din cursul lunii februarie.

Vântul puternic a produs pagube inclusiv în fondul forestier din aria de competență a Gărzii Forestieră Brașov – județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Conform raportărilor primite de la structurile silvice din cele 5 județe, la sfârșitul lunii februarie avem următoarea situație:

Județul Suprafața afectată – ha Volumul estimat – mc
Brașov 1.400 2.200
Covasna 9.000 64.000
Harghita 38.100 840.000
Mureș 19.953,20 336.015
Sibiu 106 1.114
Total 68.559,20 1.243.329

Precizăm faptul că cifrele sunt orientative (toleranța fiind mare), suprafețele respective și volumele aferente urmând a fi actualizate treptat, pe măsură ce sunt accesibilizate toate suprafețele, prin deschiderea și curățarea drumurilor.

Garda Forestieră Brașov monitorizează efectele fenomenului și sprijină structurile silvice din aria de competență, atât cele private, cât și cele de stat și ajută la identificarea zonelor cu arbori afectați de doborâturi, rupți de vânt.